Am incercat sa fiu ei...Am ratacit neincetat,fara sa vad nimic,fara sa ma strige cineva,fara sa deschid ochii...Am asteptat un semn,dar nu l-am primit.Am vrut sa-i inteleg,am vrut sa ma fac inteleasa,dar nu am reusit.
Am intins mana,dar in zadar.Nimeni nu m-a vazut,nimeni nu a simtit ca am nevoie de ajutor.M-am impiedicat,iar in jurul meu era tacerea.
Eu si tacerea.Am simtit-o,dar si mai greu a fost sa o vad.
Am deschis ochii si am constatat ca eram singura.....ca nu era nimeni.Ca totul era o iluzie pe care mi-o creasem singura.
Apoi...am simtit o mana.Tacuta,dar calda.
Am simtit ca pot avea incredere si ca ma poate conduce spre iesirea din labirintul nefericirii mele.
Am incercat sa fiu el....Am incercat sa fiu naiva si am reusit.Am vrut sa cred ca oamenii pot fi dezinteresati,ca te pot ajuta numai pentru propriul tau bine.
Dar cat m-am inselat!
M-a ghidat numai prin strangeri de mana,prin gesturi care pentru mine au insemnat mai mult decat un glas.Am invatat sa comunic asa,am crezut ca asa e cel mai bine...Am invatat sa cred fara sa mi se spuna sa cred.
Dar de fapt....El nu voia sa cred.El nu voia increderea mea.Pentru ca el era mai debusolat decat mine.Scaparea lui am fost eu...Fara sa vreau,l-am ajutat sa caute proria iesire.Si cand a gasit-o.....A disparut fara sa priveasca inapoi....
Am ramas din nou in bezna....
Si atunci...
Am incercat sa fiu eu.Sa merg mai departe urmandu-mi propriile instincte.Pentru ca inima mea a stiut mai bine ca oricine sa ma indrume spre ceea ce am avut nevoie.Sufletul meu a invatat sa nu mai asculte,sa nu mai creada nici in vorbe,nici in strangeri de mana.
Am invatat sa nu ma mai lamentez,sa nu mai cer nimic,sa iau doar ceea ce am EU nevoie.ATAT cat am eu nevoie si CE am eu nevoie.
Am vrut sa fiu eu.
ACUM sunt eu.
