Azi...

Astazi am timp..
Vreau sa ma bucur ca pot sa zambesc.Ca pot privi cerul fara sa existe vreun nor care sa-mi umbreasca privirea.
Astazi vreau sa ma bucur de mangaieri,de dezmierdari,de cuvinte frumoase,fara sa ma intreb daca sunt sincere.Vreau sa fiu mintita frumos....

Astazi vreau sa cred ca totul mi se cuvine.Sa obtin tot fara sa lupt.Fara sa ma lupt cu mine insami.
Astazi vreau sa ma bucur de ceea ce am,fara sa-mi doresc nimic mai mult.Vreau sa sper ca toate nuantele de gri din viata mea se pot transforma.Iar asta sta doar in puterea mea.
Astazi e o zi frumoasa.
Desi peisajul e fad,desi sunt inconjurata se tonuri de maro.Atata timp cat nu ma simt sufocata de negru inca mai pot fi optimista.Totul preveste culoarea verde.

Iar asta inseamna un nou inceput.Si atata timp cat stiu ca in viata mea va aparea aceasta culoare,nu pot decat sa sper.

Sa sper ca inca mai pot avea certitudini.

Sa sper ca inca mai pot deveni mai buna.

Sa sper ca mai am timp.

Sa sper ca voi inceta sa mai judec oamenii.

Sa sper ca ma mai pot bucura de frumos.
Sa sper ca voi putea privi dincolo de barierele pe care oamenii le traseaza.
Sa sper ca voi invata ca fericirea mea sa nu mai fie dependenta de a celorlati.

Iar asta ma face fericita azi.

Faptul ca speranta si visurile sunt lucruri care imi apartin si pe care nu mi le poate lua nimeni.

     Ca dincolo de toti si de toate,sunt eu.

Poveste...

O chema Ioana.Era frumoasa,dar nu intr-un mod tipator.Era mai bine spus interesanta.Era o persoana inteligenta,insa nu iesea in evidenta prin asta.Poate pentru ca dupa parerea ei,avea un defect major.

Timiditatea.Era destul de introvertita,incat cei din jurul ei ar fi putut-o considera o persoana fada,stearsa.De cele mai multe ori prefera sa asculte,sa compare cat mai multe pareri si sa traga propriile concluzii.Pe care cel mai adesea le si pastra pentru ea.N-ar fi putut spune daca asta era o dovada a timiditatii sau pur si simplu a faptului ca prefera sa nu se lupte cu morile de vant.  

Intotdeauna a trait inconjurata de oameni daca nu mai inteligenti,cel putin mai maturi ca ea.Nu stia daca asta se datora ei sau pur si simplu conjunctura era de vina.Mult timp nici macar nu a analizat aceste aspecte ale vietii ei.
Si-a trait prieteniile,iubirile,despartirile,impacarile cu naturalete.A plans cand a crezut ca nu gaseste scaparea.A zambit cu naivitate cand i s-au facut promisiuni.A plans de fericire.Si a invatat ca lacrimile de fericire se platesc scump.A invatat sa iubeasca,dar n-a avertizat-o nimeni sa fie cumpatata in iubire.

Asa era si in acea seara.Simpla....Lipsita de vulgaritate,stangace si adancita in gandurile ei.Nici nu i-ar fi trecut prin minte ca era seara in care avea sa se declanseze maturizarea ei.Nu banuia ca sufletul ei ascundea atatea trairi care aveau nevoie de un impuls.Nu banuia ca cineva ar fi fost interesat sa-i declanseze un alt "eu"al personalitatii.

Dar era mult prea naiva ca sa stie ca viata poate fi plina de surprize nebanuite.
In acea seara avea doar o certitudine.Certitudinea ca era iubita.Si voia sa creada ca asta ii era suficient.
Numai ca destinul ii rezervase altceva.Sau poate nici macar destinul.Poate doar un capriciu a semanat incertitudinea in mintea si,de ce nu,in sufletul ei.

Dupa cum spuneam,era doar o copila care n-ar fi indraznit sa se gandeasca la lucruri imposibile.Ce ii pareau ei imposibile.

Dar el n-a crezut la fel.Poate a vazut in ea o modalitate de a-si retrai tineretea.Poate chiar ii parea invaluita in mister.Sau poate nici nu s-a gandit prea mult ca o sa-i tulbure lumea.
Pentru ca oricate pareri de rau si incercari de retragere au existat ulterior,momentul decisiv a fost cel in care s-a apropiat pentru prima oara de ea.
Nu s-a intamplat nimic notabil.Si totusi,pentru ea s-a intamplat totul.Nu mai stia daca avea vreo certitudine,daca ii mai placea viata ei,daca isi mai dorea sa traisca aceeasi normalitate.

A invatat sa nu renunte la nimic din ceea ce avea,dar sa-si doreasca mult mai mult.Si-a descoperit laturi pe care credea ca nu le detinea.Cu toate acestea,intotdeauna a existat o intelegere tacita intre ei doi..
Niciodata,niciunul dintre ei,nu a cerut mai mult decat putea oferi.

Iar prin simplul fapt ca nu a cerut niciodata nimic,ea si-a depsit propriile limite.In naivitatea ei,poate ar fi facut-o la un moment dat.Dar a invatat sa citeasca dincolo de cuvinte si a inteles.
A inteles ca de fapt el asta voia:sa nu ceara nimic.
Poate a fost o intelegere egoista,insa ii permitea sa-si pastreze siguranta in care traise pana atunci.

Cu toate acestea,nu a incetat niciodata sa spere.
A invatat sa traiasca in continuare cu ceea ce avea,insa in scurt timp nu mai suficient.

A invata sa aiba idealuri.

A invatat sa accepte criticile.
A invatat ca suferinta te face mai puternic.

Dar totodata a invatat sa-si reprime multe sentimente.Putea simti orice:teama,furie,dor,poate chiar si   dragoste.Insa putea pierde tot.Iar bucuria ei era mai mult decat nimic.

A reusit asta pentru ca tot timpul el o avertiza de imposibilitatea unei asemenea implicari.
Egoist,pentru ca nu a reusit sa cunoasca doar farame din tot ceea ce ar fi putut oferi ea.A reusit decat sa planteze samanta (re)cunoasterii in sufletul ei.E drept,el nu a fost niciodata prezent cu adevarat niciodata in viata ei.
A stiut sa-l primeasca cu seninatate si a invatat sa-si ascunda dezamgirea atunci cand era cazul.Au reusit un lucru foarte greu:sa fie prieteni inainte de toate.Cu toate sentimentele ei ascunse,ea n-a reusit sa fie insa prietena pe care el si-o dorea.
Poate ca ea a gresit.Dar poate nici el n-a fost corect in totalitate.
Ea a fost intotdeauna acolo pentru el.

Iar el n-a avut puterea de a-i mai arata o singura data unde a gresit.

In numele prieteniei lor.

Sau poate nici n-a existat.Poate a fost doar o etapa in care destinul i-a pus fata-n fata.

Ei i-a aratat ca are puterea de a se autodepasi,de a continua o lupta,in ciuda disparitiei motivatiei.

Lui i-a aratat ca poate influenta destine.

Sau poate nici macar nu stie...