De ce iubim barbatii?

Pentru ca avem nevoie de afectiune.

Nu de putine ori ni s-a intamplat sa spunem ca putem avea o viata linistita si fara un partener,ca ne putem descurca singure si ca putem fi independente.Un lucru adevarat de altfel.Numai ca vine momentul in care simtim nevoia sa ne impartasim bucuriile,tristetile,implinirile,dezamagirile.Vine momentul in care avem nevoie de un singur gest sau de un sigur cuvant pentru a ne linisti si a vedea viata in culori optimiste.

Pentru ca avem nevoie de un umar pe care sa plangem.

Pentru ca barbatii,oricat de insensibili si de puternici ar parea,cu totii sunt vulnerabili la suferinta unei femei.Si oricat de stangaci ar fi,reusesc de fiecare data sa ne redea zambetul.

Pentru ca avem nevoie de o strangere de mana.

Pentru ca nimic decat sa te stranga iubitul de mana atunci cand te simti slaba,cand te simti fericita sau pur si simplu cand mergi pe strada.Ce e mai frumos decat sa simti ca apartii cuiva si ca acel cineva iti apartine si lumea-ntreaga e constienta de asta ?

Pentru ca avem nevoie sa zambeasca cineva numai pentru noi.

Pentru ca fericirea poate fi zambetul de pe fata iubitului tau atunci cand se trezeste si-ti priveste chipul.Pentru ca de multe ori cuvintele sunt de prisos si un zambet poate face cat o mie de cuvinte.

Pentru ca avem nevoie de siguranta.

Pe care ei ne pot ajuta sa o castigam.Pentru ca iubirea lui ne da incredere in noi.Pentru ca ne face sa ne simtim mai bogate,ne face sa ne simtim norocoase si implinite.Si ne da puterea de a lupta pentru visurile noastre.

Pentru ca avem nevoie sa ne simtim admirate.

Si nu numai de femei.Avem nevoie sa stim ca ne sunt apreciate calitatile si de ce nu,sa ni se si spuna acest lucru din cand in cand.

Pentru ca ei ne fac sa descoperim femeia din noi.Pentru ca ne dau incredere in noi.Pentru ca sunt imprevizibili.Pentru ca ne mint frumos.

Pentru ca ne fac sa suferim…..Si noua ne place.

Despre dragostea secolului XXI

·        Cine greseste?

                        De cate ori nu te-ai intrebat daca merita sa mai  incepi o alta relatie?Daca nu cumva ai tu o problema?E suficient sa te aduni la o sueta cu fetele ca sa constati ca nu numai u ai ghinion.Sau poate nu e vorba de ghinion.Poate e vorba de faptul ca noi nu putem intelege barbatii si nu ne putem adapta la nevoile lor.Dar nu vi se pare un cliseu?Sa ne adapatam noi?Femeile?De ce de fiecare data numai noi trebuie sa facem compromisuri?E simplu.Decat noi suntem disperate sa ne implicam intr-o relatie.

                      Barbatii privesc asta cu atata detasare incat pare ca femeile simt asta si sunt atrase ca un magnet.Isi doresc sau nu,intotdeauna se va gasi o femeie care sa le intareasca increderea in ei.

                      Si atunci?De ce sa dam vina pe ei pentru ca  nu mai sunt romantici,pentru ca nu mai stiu sa ne cucereasca,pentru ca nu mai stiu sa faca surprize?Raspunsul e simplu.Pentru ca nu le dam ocazia.Suntem prea usor de cucerit sau cucerim noi.

·        Farmecul feminin a disparut.

                      Cate dintre noi stau pe ganduri daca sa abordeze un barbat atunci cand se simt atrase de el?Sau asteapta sa fie contactate dupa prima intalnire?Eventual care dintre noi nu raspunde cu sufletul la gura la primul apel(pe care oricum il asteptam de doua zile)?

                      Vom apela intotdeauna la scuza ca suntem egali,ca si femeile pot avea initiativa intr-o relatie.Teoretic,destul de corect.Analizand insa barbatii constatam ca indiferent cat de moderni si de open-minded se considera,intotdeauna vor aprecia mai mult o femeie misterioasa,care se lasa greu de cucerit.Sexul la prima intalnire este palpitant,dar de cele mai multe ori ramane doar o aventura.

                       De ce?Pentru ca orice este usor de obtinut plictiseste.Pare dur,insa asta este realitatea si asa suntem construiti.Aici ne-a adus modernitatea,libertatea de a alege si de a ne dori din ce in ce mai mult si mai bun.

·        Dragostea merita sa avem conceptii invechite...

                       Oamenii se uzeaza la fel ca lucrurile.Lucrurile sunt reconditionate de cei care nu-si permit sa le inlocuiasca.Dragostea se uzeaza si ea.De cele mai multe ori oamenii aleg sa o inlocuiasca.Putini descopera insa ca ea poate fii inlocuita cu sentimente mai frumoase,mai profunde.

                     Asta presupune intelepciune si timp.Iar noi traim in secolul vitezei.

De ce am uitat sa iubim ca oamenii?

• Este iubirea un compromis?

                    Se vorbeste tot mai mult despre plictiseala in cuplu.Dar oare asta tine de durata relatiei,de profunzimea sentimentelor sau pur si simplu de cursul normal al existentei noastre?Tot citim in reviste articole despre cum sa mentinem flacara vie intr-o relatie,cum sa ne surprindem mereu partenerul,sa nu dezvaluim totul...Oare toata viata noastra este o strategie sau e nevoie decat sa gasesti persoana potrivita?

                    Sa nu te simti incatusat,sa nu te gandesti tot timpul ce ar trebui sa faci si nu ce vrei tu cu adevarat,sa te accepte si sa te iubeasca exact pentru ceea ce esti tu.E adevarat,oamenii au nevoie sa fie stimulati,competitia e cea mai buna,dar nesiguranta ne face parca mai ursuzi.Nu ne gandim decat cum sa ne tinem partenerul langa noi.De ce oare nu s-a inventat o lege a naturii care sa faca in asa fel incat doi oameni care se iubesc sa ramana toata viata impreuna?Sa faca abstractie de tot ce e in jurul lor,sa nu mai existe tentatii,gelozie,intrigi,prieteni `binevoitori`?

• Plictiseala sau resemnare?

                  Revenind la plictiseala,am pornit cu ideea de a combate aceasta teorie nou aparuta:ca oamenii se plictisesc unii de altii.Nu inteleg cum putem ignora toata multitudinea de sentimente pe care noi si numai noi,oamenii,le putem trai.De ce sa spunem pur si simplu m-am plictisit?Inseamna ca nu putem mai mult,ca suntem limitati.Niciodata nu am incercat tot,nu am studiat indeajuns profunzimea sufletului unui om incat sa putem afirma asemenea ultimatumuri.

                  Plictiseala e pentru ignoranti sau poate fi un pretext pe care oamenii prefera sa-l foloseasca.Pentru ca am ajuns intr-un punct in care avem nevoie sa escaladam Everestul,sa mergem pe luna pentru a reimprospata niste sentimente.Nu ne mai putem bucura de zambetul unei persoane in fiecare zi,nu ne putem gandi ca de fapt e diferit,ne dezvaluie altceva de fiecare data.Pentru ca nu viseaza in fiecare noapte acelasi lucru.Pentru ca fiecare zambet are un motiv diferit.Pentru ca fiecare privire e diferita si ascunde altceva.

                Sunt lucruri marunte,la care oamenii nu se mai gandesc.Dar care totusi ar putea schimba atat de multe..Nu e o dizertatie a unei femei  care a suferit,ci a unei femei care stie ce inseamna sa privesti zeci de zambete intr-o noapte si sa nu te plictisesti de ele niciodata....

De ce?

De ce?

De ce visele nu pot deveni realitate?De ce nu mai avem sentimente ?De ce nu mai putem avea asteptari de la oameni ?De ce ne indragostim de cine nu merita ?De ce trebuie sa suferim ?

Dar cel mai important,de ce nu invatam niciodata din propriile greseli ?

Sunt intrebari la care probabil n-o sa avem niciodata un raspuns si pe care totusi ni le punem frecvent.

Am invatat sa nu mai sper,sa nu-mi mai fac planuri,sa nu mai privesc spre viitor.Pentru ca nu mai vreau sa fiu dezamgita,nu mai vreau sa fiu vulnerabila.Pentru ca oamenii nu ma mai pot face fericita.

Pentru ca e atat de simplu si totusi imposibil.

Pentru ca oamenii sunt egoisti,nu le mai pasa decat de propriile nevoi.Pentru ca am uitat sa fim atenti la dorintele celor din jur.Pentru ca nu ne dam seama ca ne putem pune amprenta asupra destinului lor printr-un singur gest,cuvant,printr-o singura privire.

Am uitat ca viata poate fi frumoasa.Ca ne putem bucura de o raza de soare,de o ploaie torentiala,de o ninsoare sau pur si simplu pentru ca traim.

Pentru ca facem greseala de a ne lega destinele de oameni care nu mai stiu sa planga,sa rada,sa fie sinceri.Care nu stiu ca o imbratisare sau o strangere de mana pot insemna fericirea pentru altcineva.

De ce facem intotdeauna alegerile cele mai nepotrivite ?De ce ne lasam inselati de aparente si speram de fiecare data ca lucrurile vor fi diferite ?

O zi de toamna...

 Ma uitam pe fereastra mai devreme si ma intrebam daca a mai observat cineva ca teiului i-au cazut toate frunzele.Si daca au observat,ce?Inca o toamna,viata isi urmeaza cursul normal.Va mai veni o iarna,o primavara si totul va reveni la normal.Teiul va inverzi,va inflori si noi vom fi din nou optimisti.
Ce simplu!Si daca primavara nu va mai veni?Daca sufletul tau e atat de pustiu incat sa nu mai poti spera?Indiferent de cate frunze are copacul,de cate anotimpuri se vor mai succeda,de cate rasarituri vei mai vedea.
Poate nu te-ai gandit.Poate ca nici macar nu ai simtit asta.Pentru ca suntem atat de preocupati de lucrurile superficiale incat nu mai avem timp sa meditam la lucrurile cu adevarat importante pentru sufletul nostru.Pentru propria noastra fericire,care nu depinde neaparat de altii.
Te-ai gandit in ultimul timp sa faci ceva pentru tine?Fara sa iti pese ce ar gandi ceilalti,fara sa ceri cuiva sfatul,fara sa te gandesti la consecinte?Multi dintre noi cu siguranta nu am facut asta.Pentru ca de cele mai multe ori avem nevoie si de altcineva pentru orice am vrea sa intreprindem.
Avem nevoie de un partener pentru a ne plimba in parc,pentru a merge la film,pentru a merge la o cafea si pentru multe alte lucruri.Si de cele mai multe ori oamenii au gusturi diferite si cu siguranta vom ajunge tot la un compromis.
Intotdeauna vom depinde de altii.
Si asta ne va face nefericiti.
Vom privi nepasatori pe fereastra,vom amana lucrurile care ne aduc bucurii,vom uita sa ne traim propria viata fara regrete si ne vom ignora visurile.
Iar daca nu va fi asa,oamenii ne vor considera ciudati.