Ieri...Azi..Maine...

Nici macar nu mai sunt convinsa de ceea ce simt,de ceea ce cred.

Nu mai sunt sigura de credintele mele,de planuri,de vise,de sperante,de trecut sau de viitor.Am inceput sa cred ca nimic nu e ceea ce pare.Totul e numai ceea ce ne dorim noi sa fie.

Interpretam totul in functie de ceea ce  visam noi.Cautam semne si le gasim in tot ceea ce ne inconjoara.Iar pentru asta numai subconstientul nostru este de vina.

Pentru ca niciun lucru nu se intampla fara sa-l cautam cu disperare.

Ne dorim sa iubim dupa care blestemam suferinta.Si asta fara sa ne gandim ca atunci cand am cautat iubirea ne-am asumat si consecintele ei.Am vrut sa iubim,dar am uitat ca trebuie sa fim si iubiti pentru ca asta sa ne faca fericiti.Pentru ca oamenii au tendinta de a se bucura atunci cand primesc si uita sa ofere si ei la randul lor.

Iar in viata exista intotdeauna compensatie.Unul iubeste intotdeauna mai mult.Este o lege nescrisa a naturii.Nu e rautate,nu e dorinta,se intampla pur si simplu.Doi oameni nu pot sa ofere la fel de mult.Si atunci intervine problema.Fie apare acceptarea si sacrificiul din partea unuia,fie relatia va avea de suferit.Pentru ca cel ce primeste nu va putea oferi niciodata mai mult.Pentru ca asa a fost obisnuit,pentru ca asa vede el normalitatea.

Asa e iubirea.Si trebuie sa ti-o asumi sau sa o pierzi.

Si sa o cauti in alta parte.

Toata viata noastra e o cautare permanenta.Se intampla sa avem iluzia ca am gasit ceea ce cautam si sa speram ca a luat sfarsit cautarea.Numai ca totul este doar o himera.Pentru ca suntem imposibil de multumit.Si ne dorim intotdeauna ceva mai bun.Uitam ca poate nici noi nu suntem perfecti si cu toate astea cineva ne iubeste si ne accepta defectele.

Mergem mai departe,pentru ca avem impresia ca putem cauta la nesfarsit.

Dar in eterna noastra cautare nu ne gandim ca nesfarsitul nu exista.

Ca va veni un moment in care vom pasi pe ultima treapta si vom vedea ca nu duce nicaieri.Inca un pas si vom cadea in abis.Vom incerca sa ne intoarcem,insa ne vom izbi de un zid.Pentru ca a existat un timp pentru toate,iar noi,in nepasarea noastra,am uitat sa tinem cont de el.

Am uitat ca putem fi oriunde noi ne dorim,dar sa tinem cont nu ne asteapta nimeni sa ajungem acolo.Ca viata nimanui nu e legata de a noastra.Ca fiecare alege propriul lui drum.

Poate drumurile noastre s-au intersectat la rascruci,dar noi am mers mai departe fara sa privim in urma.I-am considerat ignoranti,lipsiti de dorinta de a gasi calea cea mai buna.

Iar prin toate alegerile noastre,noi insine am prelungit zidul.Dar am fost mult prea preocupati ca sa privim inapoi si sa ne lovim de el.

Abia cand am ajuns la capatul drumului ne-am lovit de adevar.Care e unul dur,dar pe care noi singuri l-am creat.

Si vom fi numai noi si constiinta noastra.

Si intrebarea daca a meritat.

Daca a  meritat sa renuntam.

Daca ceea ce am avut ieri ne-ar fi putut ajuta azi….