Invata...

Ai invatat ca oamenii pot fi rai.Ai invatat ca oamenii te pot dezamagi.Ai invatat  ca exista cuvinte care

te pot rani.Ai invatat ca exista priviri care te pot urmari toata viata.Ai invatat ca exista momente pe care nu le poti uita in oricate gari te-ai opri si oricati trecatori ai intalni in calatoria vietii tale.

Ai invatat ca oamenii te pot duce pe cele mai inalte culmi ale disperarii.Ai invatat ca oamenii se pot bucura de nefericirea ta.

Dar ai invatat ca nimeni nu este indispensabil.Ai invatat ca poti privi inainte fara sa-ti dirijeze cineva privirea.Ai invatat ca puterea se ascunde in adancul sufletului tau.

Ai invatat asta privind pe geam.Ai lasat mii de chipuri in urma.Mii de imagini care te-au fascinat.Dar ai mers mai departe si ai descoperit ca intotdeauna exista chipuri mai frumoase si peisaje unice.

Ai invatat ca viata este o calatorie fara sfarsit,iar surprizele nu vor inceta niciodata sa apara.Ai trait cu teama ca atunci cand vei inchide ochii vei rata un lucru maret.Dar ai invatat sa te obisnuiesti cu gandul ca intotdeauna vor exista oameni si lucruri care vor trece neobservate.

Pentru ca suntem oameni.Si nu suntem perfecti.

Ai invatat ca visele pot fi realitatea ta.Ai invatat ca iti este permis orice.Ca poti fi unde vrei tu,cu cine vrei tu.Ai invatat ca visele sunt singurele pe care nu ti le poate invada si nu ti le poate lua nimeni.

Invata sa iubesti atunci cand crezi ca nimeni nu merita.

Invata sa ierti atunci cand sufletul tau nu mai are puterea sa mearga mai departe.

Invata sa speri atunci cand totul pare pierdut.

Invata sa visezi atunci cand realitatea te sufoca.

Invata sa traiesti dupa propriile reguli.

Invata ca toate lucrurile au un inceput,dar si un sfarsit.

Nu-mi pare rau...

Nu-mi pare rau ca am iubit.

Am iubit oameni care poate n-au meritat,oameni care n-au stiut sa iubeasca sau oameni care nu au avut nevoie sa fie iubiti.Am iubit mai mult decat puteam crede ca as fi putut.Pentru ca iubirea apare fara sa o chemi,fara sa ti-o doresti,fara sa fii constient ca te pandeste.Iar cand iti dai seama de prezenta ei in viata ta,e prea tarziu sa o mai poti alunga.Tot ce poti face este sa te bucuri de faptul ca ai fost privilegiat.Pentru ca si iubirea e un privilegiu.Pentru ca nu toti oamenii au parte de ea.Nu toti oamenii au parte de dimineti senine chiar daca afara ploua,nu toti oamenii pot zambi chiar daca nu au motive,nu toti oamenii pot fi optimisti chiar daca viitorul pare sumbru.Pentru ca nu toti oamenii s-au simtit sufocati de propriile sentimente,de fericirea unei imbratisari.Pentru ca nu toti oamenii au avut cui sa spuna "Mi-e dor".

Nu-mi pare rau ca am suferit.

Am suferit mai mult decat pot exprima niste cuvinte.Pentru ca intensitatea unei suferinte este inzecit mai mare decat a unei iubiri.Pentru ca fericirea se transforma in durere,iar durerea iti sfasie sufletul.Nu conteaza ca respiri,ca mananci,ca traiesti,atata timp cat sufletul tau e mort.Pentru ca pierderea unei persoane,sub orice forma ar fi ea,iti rapeste din idealuri,din sperante,din optimism.Dar durerea se estompeaza,iar timpul vindeca tot,ramanand doar cicatricele.Iti raman amintirile si speranta unui nou inceput.Suferinta te face mai puternic.

Nu-mi pare rau ca am fost eu.

Nu-mi plac regretele.Nu-mi place sa privesc in urma cu indoiala,cu semne de intrebare.Am iubit,am suferit,am mintit,am urat.Am sperat poate atunci cand nu trebuia.Am avut incredere poate in cine nu merita.Am daruit poate cui nu avea nevoie.Am facut sa sufere oameni care nu meritau.Am uitat de oameni care ma iubeau.Dar intotdeauna am fost constienta de sentimentele mele si de urmarile lor.Si poate am fost naiva.Dar am fost eu si am invatat din propriile experiente.M-am maturizat.

Nu-mi pare rau pentru nimic.Viata e prea scurt pentru lamentari si pentru a trai in trecut.Orice final prevesteste un nou inceput.

Iar eu astept cu interes surprizele ce mi se pregatesc.

Ninge…

De ce oare am acest sentiment straniu la prima ninsoare?

Merg pe strada si ma uit in jur.Batrani,tineri,copii,cu totii par fericiti.Sau poate e prea mult spus.Zambesc si poate nici macar nu ti-ar putea explica de ce fac asta.

Poate pentru ca asociaza zapada cu sarbatorile.Sau poate pentru ca le aduce aminte de copilarie.

Asta e si mai straniu.Ne gandim la copilarie desi au trecut multe ierni si inca ne putem bucura de ele.Dar  ne putem bucura la fel ?

Nu,pentru ca ne-am pierdut inocenta,pentru ca nu mai putem trai clipa,nu mai putem actiona ghidati de impulsuri.Sentimentele noastre nu mai sunt la fel de pure,in ciuda faptului ca poate in adancul sufletului am ramas niste copii.

Altfel de ce am zambi ?

Pentru ca farmecul primei zapezi va aduce la suprafata sentimente uitate,ingropate adanc in sufletul nostru.

Pentru ca oamenii au tendinta de a  uita.

Uita oamenii  pe care i-au iubit,uita momentele fericite,uita sa faca surprize,uita sa multumeasca,uita sa fie fericiti.

Dar nu uita niciodata sa poarte ranchiuna,sa faca reprosuri,sa provoace suferinta celor care le ofera dragoste.

Si totusi…Magia sarbatorilor si a iernii pare sa aduca la suprafata sentimentele ascunse.

Un simplu zambet poate spune atat de multe.

Un batran isi priveste nepotii jucandu-se si bucurandu-se de primii fulgi de nea.E fericit pentru ca stie exact ce simt,e fericit ca poate trai asemenea momente..

Un tanar ii sterge iubitei un fulg de nea care a poposit pe nasul ei…E fericit pentru ca iubeste,pentru ca e iubit,pentru ca viata poate fi frumoasa,pentru  nu e singur…

Doi copii alearga incercand sa prinda cat mai multi fulgi de nea,neputand intelege ca alearga dupa vise…care li se topesc in palma…

Exista reteta relatiei perfecte?

Exista reteta relatiei perfecte?
Fie ca esti barbat sau femeie, cu siguranta te-ai intrebat la finalul unei relatii unde ai gresit. Ai incercat sa analizezi totul, sa cauti alte solutii, sa afli daca exista si o alta cale de urmat.
► Dar nu te-ai uitat in adancul sufletului tau…
Poate problema exista dintotdeauna, insa ai ignorat-o in speranta ca timpul asaza mai bine lucrurile.
Ai uitat sa te intrebi daca relatia respectiva iti oferea tot ceea ce tu aveai nevoie sau daca macar clipele fericite meritau efortul. Pentru ca in subconstientul nostru semnele exista, insa de cele mai multe ori preferam sa ne mintim singuri.
Avem impresia ca e mult mai comod asa, ca nimeni nu e perfect, ca iubim si asta ne va ajuta sa depasim toate obstacolele.
► Dragostea nu trebuie gandita, trebuie simtita…
Desi ti se pare imposibil, exista si personae care nu au avut norocul sa iubeasca. De ce?
Pentru ca alte lucruri au fost primordiale pentru ele, pentru ca iubirea li s-a parut un lucru pueril, pentru ca nu au dispus de profunzimile interioare necesare, pentru ca pur si simplu nu au intalnit persoana potrivita.
Si atunci? Sa te mai consideri o persoana lipsita de noroc? Doar pentru ca ai avut cateva relatii care s-au sfarsit din diverse motive?
Suntem oameni, simtim, traim, actionam manati de impulsuri uneori. Insa asta e farmecul vietii.
Cand te consideri nefericit, gandeste-te la toate clipele frumoase pe care ai avut sansa sa le traiesti. Prima strangere de mana, primul sarut, prima noapte de dragoste, toate momentele in care iubirea te-a facut sa pari stangaci.
Gandeste-te daca merita sa le fi inlocuit cu altceva. Daca era mai bine sa fi urmat o strategie, sa te fi gandit de zece ori inainte sa actionezi.
Poate ai fi avut o relatie mai lunga, dar mult mai putine satisfactii si amintiri placute.
► Fiecare relatie e diferita, pentru ca oamenii sunt diferiti…
Nu poate exista o reteta valabila in toate relatiile. Cel mai important e sa tii cont de ceea ce simti si de semnalele primite de la partener.
Incearca sa oferi totul, pentru a primi totul. Iar daca simti ca nu primesti suficient, nu cersi iubire. Iubirea se ofera de bunavoie.
Incearca sa fii multumit intotdeauna in relatia ta si sa-ti alegi partenerul in functie de cerintele tale.
Pentru ca oamenii nu se schimba, doar fac compromisuri in functie de nevoile lor.
Iar tu cu siguranta nu ti-ai dori sa fii doar o varianta mai buna in viata cuiva la un moment dat, nici macar cea mai buna varianta.
Ti-ai dori sa fii iubita pentru ca esti TU.

De ce e atat de greu sa spunem « te iubesc » ?

Sunt cuvintele care de fapt ne guverneaza viata.Ne iubim familia,ne iubim prietenii,ne iubim partenerii de viata.Dar de multe  amanam sau pur si simplu uitam sa le spunem asta.

De ce ?Pentru ca ei stiu asta.Pentru ca de multe ori consideram ca faptele noastre vorbesc mai mult decat o mie de cuvinte.

Si totusi…Avem nevoie sa auzim aceste cuvinte din cand in cand.Si daca noi avem nevoie si cei din jurul nostru au.Pentru ca nimic nu este mai frumos decat sa stii ca exista in lumea asta oameni pentru care tu insemni totul,care ar face orice pentru fericirea ta,care te-ar pune mai presus de oricine.

De cele mai multe ori ne e mai usor sa-i spunem iubitului « te iubesc ».Simtim nevoia sa strigam lumii intregi,sa fie primul lucru pe care i-l spunem dimineatza sau inainte de culcare.Pentru ca maine nu stim daca va mai fi acolo,daca vom mai avea ocazia sa facem asta.Nu putem amana.

Si uitam ca cei care au fost intotdeauna langa noi sunt parintii nostri,familia.Pentru ca ei nu au nevoie de dovezi de iubire,de cuvinte,aceste sentimente sunt o certitudine.Si totusi ei o merita mult mai mult.De ce suntem asa siguri ca maine cand ne vom trezi ei vor fi acolo ?Ca vom avea ocazia cand vrem noi sa le spunem « te iubesc » ?

Si ei pot pleca.Si poate nu vom mai avea ocazia sa le spunem ce simtim.Intotdeauna poate fi prea tarziu pentru oricine.

Ne e teama sa nu ne pierdem partenerii din cu totul alte motive,dar uitam ca ne putem pierde persoanele dragi pentru totdeauna.

Acesta este un motiv real pentru care ar trebui sa nu mai stai pe ganduri,sa iti exprimi sentimentele,sa nu lasi sa treaca o zi fara ca oamenii la care tii sa stie ca ii iubesti.

Poate maine vei simti nevoia sa spui « te iubesc » si nu vei mai avea cui.

Si daca…

Daca ai putea merge pe strada fara sa privesti in urma…

Ai putea sa vezi drumul tau,fara sa te intersectezi cu alti oameni,fara sa-ti pese daca te striga cineva sau daca te recunoaste cineva.

Ai putea sa-ti atingi telurile si sa ajungi la destinatie,alegand calea cea mai usoara pentru tine.

Sa  privesti mereu inainte,sa fii egoist,sa te folosesti de oameni.Sa nu-ti pese daca ii faci sa sufere,daca ii vei face sa-si piarda increderea in ei,in societate.

Si atunci ?Oare vei fii multumit ?Oare te vei putea privi in oglinda fara sa ai regrete,fara sa te intrebi daca a meritat,daca tie iti e bine,daca tu ai dreptul de a marca destinul cuiva ?

Poate nici macar nu te vei intreba.Pentru ca nu ai timp sa te opresti,pentru ca nu vrei sa te opresti,pentru ca nu vrei sa accepti ca ai nevoie de oameni.Ca ai nevoie de iubire,ca poti oferi iubire.

Te-ai obisnuit sa primesti fara sa oferi nimic.Nu poti depasi barierele pe care ti le-ai impus.Si stii de ce ?

Pentru ca ti-e teama de suferinta,de dezamagiri.Ti-e teama sa iubesti,ti-e teama sa-ti deschizi sufletul.

Ti-e teama sa alegi alta cale decat cea cu care esti obisnuit.Pentru ca s-ar putea sa vezi alte fetze si sa realizezi ca oamenii sunt diferiti,ca oamenii zambesc,ca oamenii pot fi buni,ca pot avea sentimente.

Ti-e teama sa ii privesti,ti-e teama sa nu descoperi ca ai nevoie de ei si ca ei ar putea avea nevoie de  tine.Ti-e teama de necunoscut,ti-e teama sa nu fii surprins de ceea ce poate oferi sufletul tau.Ti-e teama ca poti avea slabiciuni.Ti-e frica de tine.

Dar tu nu stii asta.Stii doar ca ti-e bine asa,ca nu ai intampinat greutati niciodata in drumul pe care l-ai urmat si nu vrei sa incerci altceva.

Vei ramane inchis in universul tau,in lumea ta si vei uita ca esti om.Dar pana cand ?

Pana cand te vei impiedica de ceva,vei cadea in genunchi si cineva te va ajuta sa te ridici.

Si atunci te vei intreba daca tu ai fi facut acelasi lucru,daca i-ai fi intins o mana si i-ai fi zambit.

Nu,pentru ca nu l-ai fi putut vedea.Dar oamenii te vad pe tine.Si-ti intind mana.desi poate nu o meriti.Dar maine e o noua zi,o noua sansa,o noua alegere.

Si daca ai putea schimba ceva ?

O raza de speranta intr-o zi ploioasa…

Azi vreau sa fiu optimista.Desi ploua,desi  nu ma asteapta nimic special.

E pur si simplu o stare.Merg pe strada prin ploaie,inchid umbrela si ascult melodia care ma linisteste cel mai mult.De ce as fi trista ?De ce nu m-as bucura ca sunt vie,ca mai pot spera ,ca ma pot plimba fara sa-mi pese de nimic ?

Nici macar nu-mi pasa daca ma vede cineva,ca ploaia e rece,ca afara e frig…Am parte de cinci minute de fericire,de eliberare…Fara ganduri,fara intrebari,fara sa-mi pese de nimic.

Eu cu mine.Si ploaia.Pe care de multe ori am urat-o,care m-a facut sa fiu pesimista,sa ma inchid in casa.Acum ma elibereaza.Ma face sa simt ca totul e trecator,ca noi suntem trecatori,ca tristetea e treactoare.

Ca maine pot fi fericita.Ca si acum pot fi fericita.Trebuie numai sa-mi doresc asta.Sa-mi impun.Sa ma detasez.Sa nu mai privesc in jur.Sa nu mai vad nimic.

Sa privesc in interiorul meu.Si sa ma vad pe mine.Sa ma bucur de ceea ce ma face pe mine fericita.

Oamenii nu o pot face intotdeauna.Nici macar nu le pot cere asta.Eu sunt singura care o poate face.

Azi am nevoie de asta.Sa simt ca traiesc,ca pot iubi din nou,ca sufletul meu este curat,fara resentimente,fara cicatrice…

Ca pot merge mai departe fara sa judec oamenii daca nu vreau sa fiu judecata la randul meu…

Pentru ca nu pot cere nimic,decat ceea ce merit.