Sunt si eu ca toti oamenii...

Privesc lumea asa cum vreau eu sa fie,nu asa cum este.

Privesc oamenii exact cum as vrea eu sa fie,nu cum sunt.Pentru ca realitatea o regasesc in tot ceea ce fac,in toata lupta mea pentru a a-mi atinge idealurile.

De ce sa mai privesc si oamenii prin aceeasi lentila?

Prefer sa le descopar decat sentimentele frumoase si atitudinile care ma satisfac.Intorc privirea cand citesc rautatea  in ochii lor si-mi acopar urechile atunci cand imi spun cuvinte care dor.

Pentru ca in fiecare dintre noi se ascunde un dram de ignoranta.Pana si cei mai buni oameni au sentimente de frustrare,de furie,de invidie…Iar de cele mai multe ori nu suntem inconjurati de cei mai buni oameni.

De multe ori mi se intampla sa descopar in cei pe care ii iubesc laturi care as fi preferat de mii de ori sa-mi ramana necunoscute.Dar curios este ca asta nu-mi schimba cu nimic sentimentele.Pentru ca ajung sa iubesc defectele,incerc sa gasesc ceva bun in orice lucru care face parte din fiinta ei.A persoanei pe care am ajuns sa o iubesc.

Se intampla sa am impresia ca duc o lupta cu mine insami.Iubesc de cele mai multe ori ceea ce stiu de la inceput ca poate nu merita.

Dupa multe esecuri,inca mai am impresia ca pot schimba oameni si conceptii.Inca mai am impresia ca oferind cat mai mult,poate voi reusi sa demonstrez ca merita sa primesc.

Intotdeauna imi aleg idealuri greu de atins.Poate pentru ca ma plictisesc repede sau poate pentru ca imi place sa analizez comportamente si sa incerc sa inteleg cate poate ascunde un suflet.

Poate de multe ori se intampla sa gresesc si sa vad lucruri care nu exista.

Insa oricat de dezamagita am fost,n-am simtit niciodata nevoia sa ma retrag in lucrurile simple si sa dau batalii pe care cu siguranta le-as fi castigat.

Am vrut sa profit de momentele in care oamenii mi s-au descoperit asa cum sunt ei in realitate.Fara masti,fara ascunzisuri,fara frustrari si fara regrete.

De multe ori a  fost surprinzator si am fost fericita.Am inchis usile si am privit.N-am vrut sa inchid ochii pentru ca stiu ca timpul este pretios.E nevoie doar de o clipa de neatentie,de o singura clipire si totul poate capata alte forme.L-am mangaiat pe frunte si am asteptat dimineata.Iar cand am pasit afara,am plecat cu imaginile de peste noapte si mi-am promis ca n-o sa le asociez niciodata cu lumina.Ar fi fost o profanare,o greseala care mi-ar fi distrus toate amintirile.

A doua zi l-am privit simplu.L-am privit asa cum il priveau toti.Si n-am vazut nimic deosebit.Pentru ca lumina readuce la suprafata masca.Masca ce te protejeaza de a avea slabiciuni.

Insa am gasit raspunsul la intrebarea « Pentru ce il iubesc ? ».El e ascuns acolo,in intuneric.

Nu mai conteaza ca asta o stim doar noi doi.Sau poate numai eu.

Ieri...Azi..Maine...

Nici macar nu mai sunt convinsa de ceea ce simt,de ceea ce cred.

Nu mai sunt sigura de credintele mele,de planuri,de vise,de sperante,de trecut sau de viitor.Am inceput sa cred ca nimic nu e ceea ce pare.Totul e numai ceea ce ne dorim noi sa fie.

Interpretam totul in functie de ceea ce  visam noi.Cautam semne si le gasim in tot ceea ce ne inconjoara.Iar pentru asta numai subconstientul nostru este de vina.

Pentru ca niciun lucru nu se intampla fara sa-l cautam cu disperare.

Ne dorim sa iubim dupa care blestemam suferinta.Si asta fara sa ne gandim ca atunci cand am cautat iubirea ne-am asumat si consecintele ei.Am vrut sa iubim,dar am uitat ca trebuie sa fim si iubiti pentru ca asta sa ne faca fericiti.Pentru ca oamenii au tendinta de a se bucura atunci cand primesc si uita sa ofere si ei la randul lor.

Iar in viata exista intotdeauna compensatie.Unul iubeste intotdeauna mai mult.Este o lege nescrisa a naturii.Nu e rautate,nu e dorinta,se intampla pur si simplu.Doi oameni nu pot sa ofere la fel de mult.Si atunci intervine problema.Fie apare acceptarea si sacrificiul din partea unuia,fie relatia va avea de suferit.Pentru ca cel ce primeste nu va putea oferi niciodata mai mult.Pentru ca asa a fost obisnuit,pentru ca asa vede el normalitatea.

Asa e iubirea.Si trebuie sa ti-o asumi sau sa o pierzi.

Si sa o cauti in alta parte.

Toata viata noastra e o cautare permanenta.Se intampla sa avem iluzia ca am gasit ceea ce cautam si sa speram ca a luat sfarsit cautarea.Numai ca totul este doar o himera.Pentru ca suntem imposibil de multumit.Si ne dorim intotdeauna ceva mai bun.Uitam ca poate nici noi nu suntem perfecti si cu toate astea cineva ne iubeste si ne accepta defectele.

Mergem mai departe,pentru ca avem impresia ca putem cauta la nesfarsit.

Dar in eterna noastra cautare nu ne gandim ca nesfarsitul nu exista.

Ca va veni un moment in care vom pasi pe ultima treapta si vom vedea ca nu duce nicaieri.Inca un pas si vom cadea in abis.Vom incerca sa ne intoarcem,insa ne vom izbi de un zid.Pentru ca a existat un timp pentru toate,iar noi,in nepasarea noastra,am uitat sa tinem cont de el.

Am uitat ca putem fi oriunde noi ne dorim,dar sa tinem cont nu ne asteapta nimeni sa ajungem acolo.Ca viata nimanui nu e legata de a noastra.Ca fiecare alege propriul lui drum.

Poate drumurile noastre s-au intersectat la rascruci,dar noi am mers mai departe fara sa privim in urma.I-am considerat ignoranti,lipsiti de dorinta de a gasi calea cea mai buna.

Iar prin toate alegerile noastre,noi insine am prelungit zidul.Dar am fost mult prea preocupati ca sa privim inapoi si sa ne lovim de el.

Abia cand am ajuns la capatul drumului ne-am lovit de adevar.Care e unul dur,dar pe care noi singuri l-am creat.

Si vom fi numai noi si constiinta noastra.

Si intrebarea daca a meritat.

Daca a  meritat sa renuntam.

Daca ceea ce am avut ieri ne-ar fi putut ajuta azi….

Suflet gol...

M-am intrebat de multe ori de unde vine durerea sufleteasca.De ce exista lucruri care ne pot face sa ne schimbam starea de spirit indiferent cate motive am avea de bucurie,de optimism.E nevoie doar de cateva cuvinte si intreg universul ni se poate prabusi.

De atatea ori am vrut sa uit ca exista atatea sentimente care ne pot face sa luam decizii gresite,sa ne schimbam parerea despre oameni sau despre noi insine.De atatea ori am simtit nevoia sa-mi smulg sufletul ca sa nu mai simt durerea.Dar durerea persista,pentru ca avem tendinta de a ne obisnui cu anumite lucruri in viata noastra.

Ne obisnuim cu anumite activitati,cu anumiti oameni,cu anumite gesturi,cu anumite sentimente…Iar cand se intampla inevitabilul apare un gol…Pe care de cele mai multe ori nu il putem inlocui.Pentru ca oamenii,cuvintele,imbratisarile,privirile  sunt unice odata ce le-am pierdut nu le mai putem recupera.

Iar atunci cand constientizam,cand timpul trece iar viata noastra capata tot mai multe goluri,apare durerea.Care este strans legata de amintirile noastre,de subconstientul fiecaruia.Exista lucruri,imagini,mirosuri,locuri care iti aduc in memorie sentimente traite.Care pe cat de fericit te faceau,atat de multa nefericire iti pot aduce ulterior.

Oare asta inseamna sa fim oameni ?Sa traim o succesiune de momente fericite urmate tot de atatea momente de suferinta ?

Viata mi-a demonstrat ca suferinta poate fi de multe ori greu de suportat.Sunt momente in care ti-ai dori sa nu mai simti nimic.Sa dormi fara sa visezi,sa mergi pe strada fara sa vezi oamenii,sa  poti merge fara sa privesti in urma.

Uneori apare teama de a mai iubi.Datorita faptului ca in timp ajungi sa crezi ca iubirea e o condamnare la suferinta.

Si ce faci ?Alegi sa te legi de orice lucru iti pare mai important,pentru a-ti ignora sentimentele.De fapt,pentru a nu le mai da libertate.Te incatusezi si alegi sa crezi ca iti e mult mai bine fara sa simti nimic.Fugi de sentimente,fugi de oameni,fugi de sentimentul de atasare.Pentru a nu-l simti pe cel de frustrare ca nu ai putut sa pastrezi ceea ce ai avut.E mult mai usor sa traiesti singur,nu exista riscul sa ai si sa pierzi.

Iar tu ai impresia ca ti-e bine…

Dar ce faci atunci cand nu ai avut si nu ai renuntat sau nu ti s-a luat nimic ?

Esti gol…Sufletul tau nu a stiut sa ofere nimic…Iar pana cand nu vei invata ca numai deschizandu-ti sufletul si oferind vei primi,nu vei simti nimic.

Dar poate nu ai nevoie de asta.Poate pentru tine iubirea si suferinta sunt slabiciuni care te fac sa te simti mai putin puternic.Si n-ai sa cunosti niciodata un adevar important.

Numai cine a plans si a suferit a cunoscut cu adevarat fericirea.Pentru ca numai sentimentele profunde  pot aduce regretul si dezamagirea.

Am avut un vis...

M-am trezit pe un camp plin cu flori…Eram inconjurata de culoare…De parca m-am intalnit cu toate primaverile din viata si din sufletul meu.

E un sentiment atat de placut sa fii inconjurat de frumusete !De frumusetea pura,emanata de natura,de aerul curat,de mirosul pamantului,al ploii….

Departe de frumusetea pe care aveam impresia ca o cunosc,am inteles un lucru esential.

Am inteles ca nu stiu nimic.

Am inteles ca m-am uitat in ochii unui om fara sa vad dincolo de culoare.Fara sa-I citesc fericirea,dezamagirea,indoiala,speranta.Si cat de rau imi pare!Poate ca in acea ultima privire era un strigat disperat,pe care sufletul meu nu l-a putut auzi.

Am inteles ca am privit multe flori,dar nu le-am simtit niciodata esenta.N-am putut simti niciodata ce se ascunde in spatele unei flori daruite…N-am stiut ca toate lucrurile,toate gesturile au o semnificatie.Si prin ignoranta mea,poate am ranit oameni..Oameni care au crezut mai mult decat mine in puterea mea de intelegere.

Am privit multe chipuri care mi s-au parut frumoase.Care poate altora nu li s-au parut la fel.Si cea mai mare greseala a mea a fost ca nu m-am intrebat de ce doar pentru mine au fost speciale.N-am vrut sa caut motive,sa-mi cunosc sufletul…

Am fugit de oameni de multe ori.I-am judecat.Le-am judecat alegerile,faptele,vorbele.Dar nu am incercat niciodata sa ii inteleg.Poate toate alegerile lor erau doar un strigat de ajutor.Pe care eu am refuzat sa-l ofer.Din ignoranta….

Am lasat oamenii sa ma iubeasca.Chiar daca eu stiam ca nu i-as fi putut iubi niciodata.Pentru ca e frumos sa te simti centrul universului CUIVA.Sa primesti fara sa oferi nimic in schimb.

N-am vrut sa cred ca oamenii imi pot oferi ceea ce eu am nevoie.N-am vrut sa am incredere de teama suferintei…Dar si suferinta are rolul ei.

Lacrimile ne elibereaza,ne deschid noi orizonturi.

Cel mai urat sentiment este atunci cand simti nevoia sa plangi,dar iti lipseste motivul.Incerci sa iti dai seama ce ti se intampla,dar nu reusesti.

Uiti ca ai avut atatea motive si le-ai ignorat.Sufletul tau e plin de amintiri care au nevoie sa fie eliberate.Iar tu nu realizezi ca te sufoca…Trebuie sa le dai drumul…

Dar tu esti prea mandru sa accepti asta.

Pana intr-o zi cand realizezi ca…Nu stii nimic.

N-ai trait nimic.Ai fost superficial.

Nici macar nu ai incercat sa-ti imaginezi ca poate exista un intreg camp cu flori care-ti infatiseaza toate culorile….Care te asteapta sa te bucuri de mirosul lor…

Nu ti-ai dat seama ca inca mai poti avea vise..

Capat de drum..

Oamenii sunt complicati.Uneori ciudati…Sau poate pur si simplu de neinteles uneori.

Am incercat sa privesc dincolo de cuvinte…pentru ca uneori cuvintele sunt doar o fatada si de cele mai multe ori ne ascundem in spatele lor.

Ne folosim de acest paravan pentru a ascunde ceea ce simtim cu adevarat.

Am incercat sa alung ideea comunicarii ca cea mai buna modalitate de a interactiona.Am privit dincolo de cuvinte si am crezut ca am descoperit ceea ce aveam nevoie.

Afectiune…Pentru ca in general dupa asta am alergat si de cele mai multe ori nu am avut parte.Am tanjit dupa imbratisari,am tanjit dupa saruturi,am tanjit dupa cuvinte frumoase.Dar m-am multumit numai cu jumatati de masura.

Pentru ca am considerat ca oamenii sunt diferiti si nu le pot cere mai mult decat pot oferi.

Total gresit,pentru ca atunci cand iubesti oferi totul.

Dar am incercat sa alung si aceste ganduri idealiste.

Poate nu am cautat unde trebuia.De cele mai multe ori am insistat cu indarjire,chiar daca intotdeauna in sufletul meu am stiut ca e in zadar.

Exista oameni care si-au construit ziduri in jurul lor.In spatele carora traiesc linistiti.Iti dau impresia ca le-ai putea dobori,iar atunci cand te astepti mai putin te izbesti de zidul de indiferenta.

Exista oameni care prefera simplitatea.Simplitatea in cuvinte,simplitatea in oameni,simplitatea in sentimente.Nu se bucura la maxim,dar nici nu cunosc suferinta.

Exista oameni care se mint.Se mint ca le e bine.Se mint ca nu mai au ce sa descopere.Se mint ca nu au nevoie de nimeni.

Exista oameni se ascund.Se ascund de oameni,se ascund de sentimente,se ascund de trairi intense,se ascund de ei.Pentru ca nimeni nu poate fi atat de gol.

Exista oameni indarjiti.Oameni care nu vor accepta niciodata sfaturi,care nu vor accepta niciodata ca pot trai si altfel.Au invatat sa-si ascunda durerea si cred ca le e bine.Nu cred in existenta vindecarii prin cedare.Nu cred ca exista oameni cu care pot rezona.

Acestia sunt cel mai greu de inteles.

Exista gesturi care dau in vileag faptul ca ei traiesc.Si totusi,sunt singurii care nu pot accepta asta.

Poate ca le e teama.

Poate ca nu isi pot accepta slabiciunile.

Sau poate ca nu au gasit persoana potrivita.

Poate ca simplitatea este rezolvarea problemelor.Poate in asta consta fericirea si noi o cautam in locul gresit.

Poate ca nu mai avem timp pentru afectiune.Poate iubirea consta in intelegere si acceptare.Poate ar trebui sa fim mai realisti.

Poate vrem sa stim prea mult si de fapt nu stim nimic.

Si in final…la ce bun atata iubire ?

Sunt mai sanatoase prietenia si sexul.Cel putin unul dintre parteneri nu va fi ranit niciodata,iar celalalt se va resemna si isi va asuma.

Va fi nefericit,dar macar nu va fi singur.

Incertitudinea e mai buna decat nimic.

Iar cuvintele sunt de prisos….

Despre prietenie...

Asa sunt oamenii.Puternici,orgoliosi,slabi,lasi,optimisti…

Numai ca oricat de independenti am fi,intotdeauna vom avea nevoie de sprijin.

Vom avea nevoie de cineva care sa poata fi optimist atunci cand noi suntem pe fundul prapastiei sau sa ne tempereze atunci cand suntem in al noualea cer.

O sa spuneti ca prieteniile vin si pleaca.

De fapt oamenii vin si pleaca din vietile noastre.Important este sa stim sa ne bucuram de prezenta lor atunci cand ei fac parte din vietile noastre.

Avem prostul obicei de a nu ne bucura de ceea ce primim zi de zi.Zambete,cuvinte de incurajari,imbratisari,simple priviri care sunt mai importante decat o mie de cuvinte.

Si noi ce facem ?Ne gandim doar daca au fost sincere,daca maine vor mai exista,daca noi vom mai exista sa ne bucuram de ele.

Tot asa este si cu prietenii.Cu totii am avut prieteni in copilarie,in adolescenta,de fapt fiecare etapa a vietii noastre a fost unica in ceea ce priveste relatiile cu oamenii.

Unele prietenii sunt previzibile.Intalnim oameni care au aceleasi preocupari,pasiuni,credinte,sentimente.Oameni care nu ne vor surprinde si care vor fi alaturi de noi in orice situatie.Sunt prietenii mature,cele care pot dura o viata intreaga.Cele care nu ne vor dezamagi.

Dar exista si prietenii care pot lua nastere surprinzator.Asta pentru ca tot noi avem tendinta de a judeca oamenii in functie de aparente.

Exista oameni aparent rationali…Linistiti…Pe care nimic nu pare a-i mai lua prin surprindere.

Si exista oameni pentru care viata insasi e o surpriza.Care nu si-au incheiat inca socotelile copilariei.

Aparent,nu ar avea nimic in comun.

Si totusi,in anumite circumstante,au avut surpriza de a-si gasi multiple preocupari comune.Sau mai bine spus,completari ale personalitatilor.

De fapt,poate asta este secretul unei prietenii. Trebuie sa invatam sa ne controlam reactiile.

Pentru ca oamenii nu sunt identici,nu pot avea intotdeauna aceleasi pareri si preocupari,ei trebuie sa invete sa se tolereze.

Si acesta nu este intotdeauna un lucru usor de realizat.

Pentru ca unii prefera sa sufere in singuratate…Altii exact atunci au mai mare nevoie de consolare.

Pentru ca unii prefera sa li se spuna adevarul…Iar altii prefera sa fie mintiti frumos.

Pentru ca unii au tendinta de a fi egoisti,iar altii se bucura mai mut de fericirea altora…

Pentru ca unii au intelepciunea de a accepta sfaturile…

Pentru ca intr-un final prietenia se invata.

Totul tine de exercitiu.

Sa stii cand sa te opresti…Sa stii cum sa ii spui unui om atunci cand greseste..Sa stii exact ce are nevoie..Sa stii sa asculti..Sa stii sa dai sfaturi..Sa inveti sa nu judeci..Sa intelegi ca suntem diferiti..Sa fii constient ca nimeni nu e perfect…Sa stii sa oferi o imbratisare..Sa stii sa respecti deciziile celuilalt..Sa razi sau sa plangi..

Asta inseamna prietenia.

Indiferent cat dureaza,important este sa fie sincera.

Azi...

Astazi am timp..
Vreau sa ma bucur ca pot sa zambesc.Ca pot privi cerul fara sa existe vreun nor care sa-mi umbreasca privirea.
Astazi vreau sa ma bucur de mangaieri,de dezmierdari,de cuvinte frumoase,fara sa ma intreb daca sunt sincere.Vreau sa fiu mintita frumos....

Astazi vreau sa cred ca totul mi se cuvine.Sa obtin tot fara sa lupt.Fara sa ma lupt cu mine insami.
Astazi vreau sa ma bucur de ceea ce am,fara sa-mi doresc nimic mai mult.Vreau sa sper ca toate nuantele de gri din viata mea se pot transforma.Iar asta sta doar in puterea mea.
Astazi e o zi frumoasa.
Desi peisajul e fad,desi sunt inconjurata se tonuri de maro.Atata timp cat nu ma simt sufocata de negru inca mai pot fi optimista.Totul preveste culoarea verde.

Iar asta inseamna un nou inceput.Si atata timp cat stiu ca in viata mea va aparea aceasta culoare,nu pot decat sa sper.

Sa sper ca inca mai pot avea certitudini.

Sa sper ca inca mai pot deveni mai buna.

Sa sper ca mai am timp.

Sa sper ca voi inceta sa mai judec oamenii.

Sa sper ca ma mai pot bucura de frumos.
Sa sper ca voi putea privi dincolo de barierele pe care oamenii le traseaza.
Sa sper ca voi invata ca fericirea mea sa nu mai fie dependenta de a celorlati.

Iar asta ma face fericita azi.

Faptul ca speranta si visurile sunt lucruri care imi apartin si pe care nu mi le poate lua nimeni.

     Ca dincolo de toti si de toate,sunt eu.